Parcarea Sosiri de la Henri Coandă se închide temporar
CNAB anunță închiderea temporară a parcării Sosiri de la Aeroportul Henri Coandă, din 19 august, pentru lucrări de modernizare și consolidare.
Compania Națională Aeroporturi București anunță că parcarea Sosiri de la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni se închide temporar, începând cu 19 august, pentru continuarea lucrărilor de modernizare și consolidare.
Potrivit CNAB, a doua etapă a proiectului vizează intervenții majore la structura de rezistență, după lucrările executate în aprilie la cele două niveluri superioare ale parcării. Compania precizează că restricțiile vor rămâne în vigoare până la începutul anului viitor, când este estimată finalizarea investiției.
CNAB transmite că autovehiculele pasagerilor vor fi redirecționate către celelalte parcări publice ale aeroportului. Totodată, stația taxi se mută în fața terminalului Plecări începând cu 1 septembrie, iar autobuzele liniilor 100 și 442 vor opri exclusiv în stația comună Plecări.
Potrivit sursei, pasagerii vor fi ghidați prin trasee marcate și semnalistică specială către gara CFR, stația STB, stația de taxi și zona de ride-sharing. În prezent, aeroportul dispune de 2.226 de locuri în parcările publice, iar închiderea parcării Sosiri va scoate temporar din uz 588 de locuri.
CNAB mai anunță că în toamnă va fi pusă în folosință o nouă parcare, cu 1.019 locuri, în apropierea clădirii Sosiri. În paralel, au fost inițiate procedurile pentru alte două parcări, care ar urma să adauge, împreună, peste 1.600 de locuri.