Starea de alertă la Praid a fost prelungită cu 30 de zile
Starea de alertă din comuna Praid a fost prelungită până la 7 august, iar accesul în zona salinei și în Canionul de Sare rămâne interzis.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a decis, marţi, prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă din comună, începând cu 8 iulie şi până la 7 august, potrivit Digi24.
Măsura este menţinută în contextul situaţiei de urgenţă create de inundarea salinei în 2025, iar accesul populaţiei în zona afectată şi în Canionul de Sare rămâne interzis, conform aceleiaşi surse.
Potrivit comunicatului citat de Digi24, în perioada stării de alertă vor fi mobilizate mijloacele, forţele şi resursele necesare pentru lucrările de menţinere în siguranţă a perimetrului minier. Totodată, autorităţile vor continua informarea populaţiei din Praid şi din localităţile învecinate.
Monitorizarea permanentă este asigurată de Administraţia Bazinală de Apă Mureş, SALROM - Salina Praid, CLSU Praid şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, care urmăresc evoluţia fenomenului din perimetrul minier şi parametrii apei din pârâul Corund şi din cursurile de apă din aval, potrivit Digi24.
În contextul prognozelor meteorologice şi hidrologice, autorităţile vor acorda o atenţie sporită debitelor pârâului Corund şi ale râului Târnava Mică, precum şi calităţii apelor de suprafaţă din cele două cursuri de apă, mai arată sursa citată.