Tânăr de 24 de ani mort într-un accident la Todirești
Un tânăr de 24 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite după un accident rutier produs în Todirești, județul Suceava.
Un tânăr de 24 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață în Todirești, județul Suceava, potrivit ISU Suceava.
Conform aceleiași surse, în eveniment au fost implicate un autoturism și un autocamion. Trei persoane, toate bărbați, se aflau în autoturism și au fost preluate de cadrele medicale și paramedicale.
ISU Suceava precizează că una dintre victime era în stop cardio-respirator și a fost supusă manevrelor de resuscitare. După finalizarea protocolului medical, a fost declarat decesul bărbatului de 24 de ani.
Ceilalți doi răniți, conștienți și cooperanți, cu diferite traumatisme, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, potrivit ISU Suceava.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, consemnează ISU Suceava.