Istoria Sidex Galați, de la glorie industrială la declin

Sidex Galați a fost, timp de decenii, una dintre cele mai mari platforme siderurgice din România. Potrivit Gândul, combinatul producea peste 8 milioane de tone de oțel pe an și alimenta șantiere navale, fabrici de automobile, industria de apărare și proiecte strategice precum centrala nucleară de la Cernavodă.

Gândul consemnează că povestea combinatului a început în 1961, odată cu demararea construcției platformei de la Galați. Primele șarje au fost obținute în 1966-1967, iar în anii de maturitate, în jurul lui 1982-1983, capacitatea ajunsese la aproximativ 9 milioane de tone de oțel pe an.

În materialul citat de Gândul, inginerul metalurgist Petru Ianc explică faptul că amplasarea de la Galați a fost aleasă pentru avantajele logistice: acces la resursele de minereu și cărbune din est, legături pe Dunăre și prin Marea Neagră, dar și posibilitatea exportului. El arată că platforma era gândită ca un nod industrial conectat la transportul feroviar, naval și rutier.

Potrivit aceleiași surse, după 1989, schimbările economice, pierderea piețelor, datoriile, privatizarea și reducerea treptată a capacităților au schimbat radical destinul combinatului. Gândul notează că această evoluție a transformat o unitate industrială de referință într-o platformă aflată în declin.

Articolul publicat de Gândul pune istoria Sidex în legătură cu transformările economice de după căderea comunismului, fără a anunța o măsură nouă privind combinatul. În același timp, materialul amintește că Sidex a rămas un reper pentru economia Galațiului și pentru identitatea industrială a orașului.

În lectura oferită de Petru Ianc, combinatul nu a fost doar o uzină de oțel, ci o piesă centrală a industriei românești. Istoria lui arată cum un proiect construit pentru producție masivă și export a ajuns să depindă de schimbările economice și de capacitatea de adaptare la piața de după 1989.