Reședința Athanasovici, palat Belle Époque pe Batiștei

Reședința Athanasovici de pe strada Batiștei 35 rămâne una dintre clădirile istorice vizibile din centrul Bucureștiului, într-o zonă în care construcțiile noi au schimbat puternic peisajul urban. Potrivit B365, imobilul este un model de locuire elevată din perioada Micului Paris, iar HotNews îl descrie ca palat din perioada Belle Époque.

Ambele surse arată că edificiul face parte din Ansamblul de Arhitectură Strada Batiștei, cod B-II-a-B-18093. B365 precizează că ansamblul cuprinde reședințe mărețe ale epocii, iar HotNews notează că palatul se înscrie în acest context al elitelor bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

HotNews spune că imobilul de la numărul 35 a aparținut avocatului și senatorului liberal Vladimir G. Athanasovici, fiul medicului Gheorghe Athanasovici, primul profesor titular de medicină legală din țară. Publicația adaugă că Gheorghe Athanasovici a studiat medicina la Paris, apoi s-a stabilit la București, unde a profesat mai bine de 40 de ani.

În relatarea sa, B365 insistă și asupra unor elemente mai puțin obișnuite pentru o reședință istorică: clădirea ar avea chiar și cinema și sală de sport. Aceeași sursă o plasează în umbra clădirii de birouri UTI, detaliu care subliniază contrastul dintre arhitectura veche și dezvoltarea recentă din zonă.

HotNews notează că palatul este înconjurat de clădiri înalte și că pare să sfideze Regulamentul Zonelor Construite Protejate. Publicația îl descrie, de asemenea, ca fiind înghesuit între un bloc ridicat în perioada comunistă și unul postdecembrist, în timp ce B365 arată că reședința a rămas vizibilă într-un front urban dominat de construcții mai noi.

Sursele nu precizează exact când a fost ridicat palatul și nici momentul în care a fost evitată demolarea. Totuși, formularea lor comună despre o clădire care a „scăpat de la demolare” și a rămas în picioare conturează povestea unui reper istoric păstrat într-o zonă centrală presată de transformări. Pentru bucureșteni, cazul Athanasovici arată cum memoria arhitecturală a orașului continuă să coexiste cu dezvoltarea contemporană.