Harta industriei de armament din România și banii SAFE

România are la dispoziție 16,68 miliarde de euro prin programul european SAFE, iar suma este împărțită, potrivit Mediafax, între 12,48 miliarde de euro pentru echipamente militare și 4,2 miliarde de euro pentru infrastructură duală, inclusiv capetele autostrăzilor A7 și A8.

În paralel, ROMARM rămâne nucleul industriei de apărare de stat, cu 16 filiale și cu unități specializate în arme de infanterie, muniție, explozivi, componente, sisteme militare și vehicule blindate, consemnează Mediafax.

După ce, pe 26 august 2026, România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro din SAFE, echivalentă cu 15% din alocarea totală, potrivit Mediafax, discuția despre program a intrat și mai mult în zona industrială. În iulie 2026 au existat și critici publice privind condițiile și transparența unor contracte legate de SAFE, potrivit Gândul, iar pe 28 august 2026 Aleph News a scris că MApN semnase 13 din cele 20 de contracte pentru dotarea Armatei Române.

Mediafax arată că printre filialele ROMARM se numără Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Automecanică Moreni, Fabrica de Pulberi Făgăraș, Electromecanica Ploiești, Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomirești, Tohan, Carfil, Metrom, Arsenal Reșița și Uzina Mecanică București. La Cugir se află una dintre cele mai cunoscute capacități de producție de armament individual, iar la Sadu și Plopeni sunt menționate linii pentru muniție de diferite calibre.

Tot Mediafax precizează că la Moreni este păstrată capacitatea de producție a vehiculelor militare de luptă, în timp ce alte unități din rețea acoperă componente și sisteme militare. În această hartă apar și grupuri internaționale precum Rheinmetall și Otokar, care dezvoltă fabrici și linii de producție în România, pe fondul cooperării industriale cerute de unele contracte.

În cazul Rheinmetall, Mediafax notează un pachet de contracte pentru România evaluat la aproximativ 5,7 miliarde de euro, iar articolul subliniază că unele fabrici românești nu dispar din ecuație, ci pot fi integrate în programe noi de cooperare. Pentru cititorii din județele unde funcționează aceste uzine, miza rămâne legată de comenzi, investiții și locuri de muncă, dar efectele concrete depind de contractele care vor fi derulate și de felul în care va fi organizată producția.