CNSAS arată stadiul real al Canalului Dunăre-București

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat documente despre Canalul Dunăre-București care arată, potrivit G4Media și Mediafax, o imagine diferită de cea promovată de propaganda oficială din ultimii ani ai regimului comunist.

Potrivit celor două publicații, materialele de arhivă descriu un șantier marcat de haos organizatoric, lipsă de personal, utilaje insuficiente și condiții grele de cazare și lucru pentru muncitori. În același timp, documentele arată că proiectul era prezentat public drept o mare realizare a epocii comuniste.

În context istoric, ideea unui canal între București și Dunăre a fost mai veche decât regimul comunist. G4Media și Mediafax notează că au existat propuneri încă din 1880, apoi planuri reluate în perioada interbelică, inclusiv o lege adoptată în 1929, abandonată după declanșarea Marii Crize Economice. Alte variante au fost discutate în 1938 și 1939, dar au fost oprite de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

După ce, în vara anului 1984, regimul comunist a decis realizarea canalului, lucrările au început efectiv în septembrie 1986, potrivit G4Media și Mediafax. Cele două surse arată că proiectul urmărea un sistem navigabil care să lege Capitala de Portul Constanța.

Mediafax consemnează că Nicolae Ceaușescu a ales varianta de amenajare a cursului Argeșului, considerată de CNSAS cea mai costisitoare și una dintre cele mai dificile tehnic, atât în timpul construcției, cât și pentru exploatarea ulterioară. În articolul său, publicația precizează că această opțiune a fost analizată în raport cu alte variante.

Nicolae Ceaușescu este menționat în documentele prezentate de CNSAS ca liderul regimului în timpul căruia proiectul a fost împins înainte, însă sursele nu formulează acuzații penale și nu descriu proiectul ca realizat sau finalizat.

Mediafax arată că un document al Securității din județul Giurgiu, datat august 1988, indica aproximativ 16.000 de muncitori prevăzuți pe șantier, în timp ce prezenți efectiv erau circa 3.400. Tot atunci, fiecare județ avea sarcina de a trimite câte 400 de muncitori.

Potrivit aceleiași surse, mai puțin de jumătate dintre utilajele prevăzute se aflau în teren, iar o parte dintre cele existente nu puteau fi folosite din lipsă de combustibil, lubrifianți și piese de schimb. G4Media și Mediafax spun că documentele descriu și condiții precare de cazare, cu barăci și corturi, fără căldură, apă, canalizare sau curent electric.

Mediafax mai consemnează că un raport strict secret din 4 noiembrie 1989 arăta probleme în toate cele șapte tabere de cazare aflate în zona de responsabilitate a inspectoratului, unde rețelele de canalizare și salubrizare erau defecte. În ansamblu, documentele publicate de CNSAS conturează pentru București imaginea unui proiect care a consumat resurse și muncă, dar care nu a ajuns la rezultatul promis.